In 1975, prin hotarare guvernamentala, ia fiinta Intreprinderea de Utilaj Greu Craiova, o unitate industriala moderna amplasata pe o suprafata de 111.00 mp, situata pe platforma industriala de est a orasului. Intreprinderea avea ca obiect de activitate proiectarea, productia si comercializarea de masini unelte grele, speciale si la tema, utilaj tehnologic complex pentru industriile metalurgica, siderurgica, chimica, energetica, miniera, industria celulozei si hartiei si cea a prelucrarii lemnului.

Dotarea tehnica a intreprinderii era deosebita, fiind achizitionate masini-unelte si utilaje complexe si performante, de mari dimensiuni, de la firme de renume din Germania, Franta, Japonia, Marea Britanie, Statele Unite, Italia. Capacitatile tehnologice, alaturi de avantajul amplasarii  pe ruta Bucuresti –Timisoara, cu acces la Portul Bechet de pe Dunare si Aeroportul Craiova, au transformat Intreprinderea de Utilaj Greu in partenerul ideal ca si producator de utilaje complexe de gabarite mari.

Incepand cu 1978  intreprinderea a produs masini-unelte grele sub licenta unor firme foarte cunoscute in domeniu : Toshiba-Japonia, LINE – Franta, H.Ernault – Franta. Acestea erau destinate exportului sau echiparii altor uzine din tara.

In 1985 IUG Craiova a devenit partener la contructia Centralei Nucleare de la Cernavoda, furnizand o serie de componente pentru aceasta.

In 1990, dupa rasturnarea regimului comunist, prin hotararea Guvernului Romaniei nr. 1327/1990 Intreprinderea de Utilaj Greu  devine societate pe actiuni. La vremea respectiva a fost reorganizata, in cadrul ei functionand trei fabrici: fabrica de masini unelte, fabrica de utilaj tehnologic si fabrica de mecano-sudate; si doua sectii autonome : sectia mecano-energetica si sectia scularie. Spre deosebire de alte unitati similare care  s-au profilat pe productia de serie, IUG SA si-a mentinut caracterul de producator de unicate, dispunand de o mare flexibilitate tehnologica.

In anul 1995 Intreprinderea de Utilaj Greu a devenit prima companie romaneasca din domeniu care a fost certificata de prestigioasa firma Germanischer Lloyd, conform prevederilor standardului ISO 9001:1994. Totusi, pe o piata concurentiala tanara, pe fundalul schimbarilor ce au avut loc in perioada anilor ’90 societatea a cunoscut un trend descendent, fiind nevoita sa isi restranga drastic activitatea.

In 2002 IUG SA Craiova devine Popeci Utilaj Greu SA, societate pe actiuni cu capital integral privat, facand parte din Grupul Popeci si avand actionar majoritar pe Dl. Constantin Popeci, care ocupa si functia de Presedinte. La momentul preluarii societatea ave 490 de angajati, 58 lucrand in proiectare si 33 in departamentul asigurarii calitatii.

Preocuparea continua pentru imbunatatirea calitatii produselor oferite, precum si rezultatele obtinute intre timp, au dus la recertificarea Sistemului de Management al Calitatii conform ISO 9001:2000 de catre Germanischer Lloyd. In 2008 compania a implementat si certificat Sistemul de Management Integrat: Calitate conform ISO 9001:2008, Mediu conform SR EN ISO 14001:2005 si Sanatate si Securitate conform SR OHSAS 18001:2008; ceea ce a dus la imbunatatirea calitatii produselor si serviciilor oferite si automat la o imbunatatire a imaginii companiei pe pietele interna si  externa. De asemenea, Popeci Utilaj Greu SA a obtinut certificari  in domeniul sudarii structurilor mecanice  de catre SLV Munchen conform DIN 18800-7:2008-11 si ISIM Timisoara conform EN ISO 3834-2. Ca urmare a cresterii numarului de comenzi a crescut si numarul de angajati, inregistrandu-se in 2008  un numar de 690 de persoane dintre care aproximativ 75 % implicate in procesul de productie.

In perioada urmatoare activitatea companiei a cunoscut un trend ascendent, manifestat printr-o crestere a productiei si a cifrei de afaceri de la un an la altul, acest lucru permitand alocarea de fonduri pentru modernizarea si retehnologizarea capacitatilor de productie.

Incepand cu anul  2010 Popeci Utilaj Greu deruleaza proiectul “Modernizarea fluxului tehnologic si introducerea de tehnologii noi cu scopul cresterii productivitatii si a competitivitatii pe piata interna si externa”, iar din 2011 proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de cercetare cu scopul cresterii competitivitatii prin cercetare si inovare Popeci Utilaj Greu SA”, ambele fiind co-finantate prin Fondul European de Dezvoltare . Imbunatatirea fluxului tehnologic prin introducerea de tehnologii noi in procesul de productie si dezvoltarea infrastructurii de cercetare se reflecta asupra activitatii companiei printr-o mentinere a ocuparii capacitatilor de productie, mare parte a produselor mergand pe piete externe.

In prezent Popeci Utilaj Greu SA dispune de o capacitate de productie potentiala de aproximativ 5500 tone/an, prognozand, la finalul investitiilor de modernizare si retehnologizare, o crestere a capacitatii de pana la 8000t/an. Compania se angajeaza sa  ofere productivitate industriala la nivel inalt, solutii ingenioase in industria grea, performanta ridicata si eficienta garantata, angajament si responsabilitate, respectarea valorilor morale si realizarea tuturor proceselor conform eticii.